Mi-a fost usor sa imbratisez aceasta micuta insula numita Samothraki cu tarmuri pline de pietricele vorbitoare avand forme rotunde parca atinse de maini blande, frumoase, aerul matasos, pensiuni mici situate la mare distanta, un soare care te imbratiseaza calduros, tandru, diafan, copaci foate batrani pastrand parca chipul tuturor epocilor si temple care nu tipau dupa tine, se ascundeau discret asteptand ca rasaritul tau interior sa le intalneasca povestea in vers divin si abia dupa aceea coloanele lor sa-ti atinga Cerul.
Era duminica si in unda diminetii am simtit sa ajung la altarul sacru al Marilor Zei sa stau acolo si sa dospesc o clipa sau mai multe lasand trecutul sa-mi aureasca pasul si copacii sa-si adune spusele in trena frumoasa a Regasirii, bucuriei de a fi Impreuna, Unimii.
La intrarea in templu m-a intampinat o bisericuta calduroasa, frumoasa, mica unde multe lumanari ardeau si un aer tamaios care imi alinta si dilata intrega simtire. Ce frumos isi dau mainile peste ani marile trairi din Templul Divin. Cata simplitate, cata maretie! Nimeni nu slujea aici ci doar versul divin te conducea parca de la un moment la altul pe cararile timpului innaripand pasul.
Am pornit dupa tandrul moment al spovedaniei in triunghiul iertarii catre viul Templului, Centrul lui si primii ghizi mi-au fost Coloanele care imi adanceau dezvelirea ducand tainele Pamantului departe in Cerurile Interioare. Aici am simtit puterea arhivelor si am intrat in ele condusa de ochiul cosmic, cu grija si cu talc sa nu ating mai mult decat e de dorit pentru acest Acum in bucuria frumoasa a regasirii. Arhivele aratau asemeni unei alveole formata din n brate care aveau la final niste ochi frumosi, butoane cosmice ce puteau fi accesate doar daca motivatia ta era una reala, profunda, frumoasa in legatura cu locul, povestea, melodia cosmica a acestui Acum.
M-am oprit in fata unui brat in lumina purpurie si am accesat informatia cu multa bucurie, liniste si drag. Ma simteam din nou transportata si totusi Aici inundata de multe miresme vechi care veneau intr-o forma noua. Un con auriu s-a activat ca o matase care atinge doar Altarul si bland am vazut oamenii venind la Templu pe pagini diferite, la inceput pentru adoratie apoi pentru a marca momentul, sarbatoarea, pentru a creea punti de comunicare intre zei si oameni apoi pe o pagina mai fina, nescrisa si totusi prezenta am vazut momentul in care veneau doar pentru a impartasi din realizarile stiintei, ale artei, ale comunitatii fara ambitii simplu si totusi maret cu ochii inteleptiti ascultand zarile.
M-am oprit aici si am intuit ca pagina aceasta s-a deschis candva si continua intr-o alta dimensiune a fiintarii. Templul suntem Noi si intalnirile noastre, atelierele conective, calatoriile, povestile de grup sunt chipuri ale acestei impartasanii colective in Unime fara jertfe de animale, ambitii, rataciri. Priveam in chipul vremii si paca totul se aseza frumos si simplu asemeni unor piese de puzzle care se intorc Acasa atinse de intelegere, primite de Parinti.
Usor templul care parea pe prima lui pagina imens, coplesitor, rece devenea din ce in ce mai mic mai aproape de noi mai aurit de Sens. De jur imprejur preotii apoi preotesele in chip nevazut isi dadeu mana slujind la Centru, Impreuna alaturi de Copaci, Cer, Vant pentru Trezia noastra a tuturor in palmele Iubirii de Tot si Toate.
Deodata imaginele s-au suprapus ultima venita fiind cea a Templului Unimii cu mosii si stramosii-fundatia, peretii-cronica akasa iar bolta-Cerul la mijloc fiind masa regasirii avand Graalul plin de raze si cele trei coroane stralucind, a Preotilor, Preoteselor a Luminii Divine.
Am imbratisat totul multumind si am pornit spre iesirea din site culegand o para dintr-un pom parca proaspat aparut in aerul plin de seve.
Undeva in fundal Centrul glasuia….Acolo unde copacii rodesc, Templul e Viu si Noi-Una.