Din punct de vedere etimologic cuvantul vigilienta apartine aceleiasi familii cu a veghea, veghe, priveghi. A veghea inseamna a nu dormi.

Ce nu trebuie sa doarma in noi?Constiinta.Putem sa nu dormim si sa avem o constiinta somnolenta sau sa dormim pastrandu-ne constiinta treaza. Constiinta este asemenea unei lampi iar la fiintele evoluate ea nu se stinge niciodata.

Exista persoane care se plang fara incetare despre felul in care sunt privite, despre modul in care li s-a vorbit, cum au fost tratate, ele sunt atat de sensibilie incat s-ar spune ca au rani pe tot corpul. Daca le spuneti ce mai faci?atingandu-le prieteneste pe umar, aura lor se contracta fiind foarte subtire iar acesta este un semn ca ele nu poseda suficienta iubire.In timp ce peroanelor care au o aura foarte mare le puteti spune orice doriti, ele nu sunt tulburate, nu se simt jignite, fiindca poseda multa iubire.Deci daca sunteti atat de sensibili la critici, la jigniri, nu incercati sa va justificati, este pentru ca pur si simplu nu posedati suficienta iubire pentru a acoperi sparturile si a construi niste ziduri groase impiedicand astfel patrunderea curentilor negativi.

Aura constituie adevarata imprejmuire ce ne pune la adapost de lupi, pe ea trebuie sa o inchidem bine si sa o inaltam cat mai sus. Pastorul care nu incalca legile ii tine pe lupi la distanta: lor le este frica de el pentru ca ii simt puterea. Se spune ca oile sunt fricoase.Este o greseala, ele sunt fricoase daca stapanul lor a slabit traind in dezordine si lipsa de armonie.

Fiecare dintre voi trebuie sa devina un pastor vigilent si sa-si ocroteasca oile nu numai verificand zilnic daca exista o spartura in zid ci si intarind acest gard si punand caini de paza . De indata ce simtiti o iritare, o nervozitate, o descurajare, verificati-va gardul: trebuie sa existe acolo o spartura. Daca un lup trece pe acolo si va trece cu siguranta intr-un moment sau altul el va patrunde si va inghiti cateva oi.

Faceti aceasta experienta cel putin o saptamana: supravegheati-va gandurile si sentimentele, straduiti-va sa nu cedati nici unei miscari negative, supuneti-va legii iubirii si intelepciunii. Veti simti cum gardul vostru se largeste si se inalta de la Sine si veti constata surprinsi ca anumite evenimente si situatii ce inainte constituiau pentru voi surse de iritare si de tulburare nu va mai ating chiar deloc.

Pentru a dobandi adevarata intelepciune trebuie sa strabateti cele mai mari dificultati, cele mai mari incercari. Intelepciunea unei fiinte vorbeste despre toate experientele traite, despre toate biruintele asupra raului si trebuie sa simtiti pentru ea stima si admiratie fiindca a platit scump pentru a le dobandi. Iar daca este cu adevarat un intelept veti citi in atitudinea, in privirea sa certitudinea ca prin credinta, munca si timp greutatile pot fi invinse. Se poate intampla ca el sa poarte pe chip urmele lasate de suferinta dar ceea ce domina este prezenta unei lumini, a ceva profund, discret care straluceste, iradiaza.

Vreti sa deveniti un asemenea intelept? Nu lasati sa treaca nici o zi fara sa astupati fisurile, sa intariti incinta ce va protejeaza, astfel ca nici un lup sa nu poata intra sa va sfasie oile. Sarcina noastra consta in a fi vigilenti si a va intari.

Veti spune…. Dar daca ma incredintez Domnului, daca il iubesc, El ma va ocroti. Nu daca nu suntem vigilenti, atenti, nici macar iubirea pentru Dumnezeu nu va poate salva.Dumnezeu va va spune: Ma iubesti?Este foarte bine dar de ce vrei sa-ti fac eu munca?Nici iubirea, nici calitatile voastre bune nu va pot scuti sa fiti vigilenti.Nici o virtute nu poate inlocui vigilenta. Veti spune: Da oare entitatile luminoase din lumea invizibila nu ne ocrotesc deloc?Ba da desigur dar ele nu se afla acolo numai sa ne protejeze ci sa ne si educe si adesea ne lasa sa ne descurcam.Un copil mic are mereu pe cineva alaturi ca sa vegheze sa nu i se intample nici un rau: parinti, bunici, frati surori. Insa in mod progresiv el este lasat singur pentru a invata sa raspunda de faptele sale. La fel se intampla si in viata interioara. Pana la un anumit punct exista in lumea invizibila niste entitati care au grija de voi. Dar atunci cand ati atins o anumita maturitate spirituala, ele va spun. Acum este randul tau sa te pazesti. Credinciosii comit o mare greseala inchipuindu-si ca misiunea Cerului este de a-i ocroti; nu, el o face numai daca si ei sunt deopotriva prezenti.

In anumite situatii unele fiinte sunt salvate fiindca un inger apare tocmai pentru a le preveni de un pericol pe calea intuitiei …a unui presentiment. Dar cei care beneficiaza de acest privilegiu in trecut au dat dovada de o mare vigilenta.

Sa luam exemplul cuplurilor. Un barbat si o fata se intalnesc si o vreme fiecare este atent ca sa ii placa celuilalt dupa care cad intr o familiaritate prozaica ce usuca viata cotidiana atunci cand nu esti vigilent. Atentia intretine iubirea si ea deopotriva sustine si viata. Fiti deci atenti la creaturile pe care le intalniti in cale, nu numai la oameni, ci si la flori, la fluturi, la pasari, la picaturile de roua.

Vigilenta trebuie sa se manifeste in cele mai marunte lucruri chiar si in felul in care va aranjati seara camera, inainte de culcare, fiindca fiinte angelice pot veni sa va viziteze si in timpul noptii….si pentru lumea invizibila este populata de tot felul de locuitori….daca nu doriti sa fiti deranjati in timpul somnului de niste vizitatori rauvoitori puteti lasa ceva langa patul vostru: o rugaciune, un gand pe care l-ati scris, o imagine sfanta, fotografia unui intelept, a unui Initiat, o mantra.

Fiti deci vigilenti!

Sursa: Omraam Aivanhov