Despre Camelia Radu
‘N-am ştiut cã universul rodeşte şi ȋn fiinţa cea mai plinã de imperfecţiuni, ȋmbunând fiecare colţ pânã când ȋi reda zâmbetul şi strãlucirea iniţialã…”
M-am trezit in jurul varstei de 9- 10 ani cã mã aşez pe un scaun, iau un pix şi scriu aproape un caiet ȋn câteva ore. Abia puteam sã mã ţin dupã informaţia care se spovedea foii mele cu o dragoste copleşitoare. Era o curgere frumoasã, completa care te invaluia cu TOTUL. Parcã nu mai eram eu. O luminã suavã, dulce, caldã mã inunda ȋn acest exerciţiu tãmãduitor, eliberator, ȋnãlţator. ȋntr-o zi am scris: vei fi psiholog şi scriitor. Am uitat aproape acele zvâcniri… ȋnsã peste ani au revenit, urmãrindu-mã drãgãlaş, atunci când scriam ȋntr-o jumatate de orã – 30 de poezii sau când terminam un roman ȋntr-o zi sau cand ma ocupam de interioarele oamenilor.
Am publicat puţin pentru cã bucuria ȋntâlnirii cu scrisul era mai mare decât dorinţa de a fi cunoscutã… totuşi ceva s-a scris… aproape de la Sine.
N-am ştiut niciodatã ce urmeazã… simţeam doar cum sunt chematã sã port mesaje peste foi, sã inund fişiere, sã desenez. ȋntre douã felii de inspiraţie, primeam iniţieri din invizibil sau eram trimisã sã mã ȋntâlnesc cu oameni, privelişti sau situaţii pentru a primi darul lor. Atunci când eşuam ȋn detalii existenţiale care mã ȋndepãrtau de la misiunea mea, simţeam cum sufletul meu ţipã iar spiritul meu se revoltã. Era de dorit sã mã ȋntorc la fiinţa mea profundã cea care ascultã cerurile şi care rodea din fiecare cuvânt pentru a ȋmblânzi caii mesajelor care veneau peste mine cu dragoste dar şi responsabilitate.
Scrisul conectiv mi-a revelat din aproape ȋn aproape multe unghere ale fiinţei mele, ale constelaţiei familiale ȋn care am venit dar şi ale universului material care ne gazduieşte evoluţia. Valsul cu el mi-a limpezit sufletul şi m-a ajutat sã-mi amintesc contractul pe care l-am fãcut cu cerurile, cine sunt cei pe care i-am ales ca parinti, ca sot, ca prieteni ce e de dorit sã fac pentru ei, pentru România şi planeta noastrã. Sunt doar o petalã cu potenţial de floare sau doar o frunzã cu potenţial de copac sau doar o litera cu potenţial de frazã… De fapt ȋncerc sã fiu…
Tot ceea ce am aşezat pe acest site nu sunt emanaţii ale minţii mele ci doar viziuni, trãiri, intuiţii, mici revelaţii care ȋmi sunt trimise atunci când mã aflu ȋntr-un spatiu binecuvantat, alãturi de oamenii cu care sunt rezonantã sau când pur şi simplu, las ȋngerii sã scrie prin mine.
Mergând ȋn spate, pe firul evenimentelor care mi-au amprentat creşterea, pot spune cã din 3 in 3 ani m-am intors in triunghiurile trezitoare descrise de iubire-cunoastere-frumusete, armonie-intelepciune-recunostiinta, comunicare cu ghizi de lumina-asezare-integrare, Noua Romanie-Noul Pamant-Noul Univers. Mari tasniri de SENS dadeau la o parte cortina obişnuitului şi pe scenã apãrea fie ȋntâlnirea cu moartea, fie boala, fie un vis revelator, fie pierderi mari, fie intersectii de viata care mã manau catre teritoriile SINELUI unde primeam indrumare prin scris, contemplatie, initieri.
Deşi universul mi-a trimis multe semne şi cãlauze, au fost si momente ȋn care nu le-am vãzut, de aceea ȋn jurul vârstei de 24 de ani mi-am pierdut darul scrisului automat şi ceva vreme m-am luptat cu frica, nesiguranţa, ȋndepãrtarea, ataşamentele, depresia, tristeţea, boala adâncind un drum care mã ţinea departe de frumoasele chemari.
La 30 de ani, ȋn urma unei iniţieri care a avut loc ȋn ziua si la ora la care m-am nãscut, am simtit din nou ca pot scrie si in bucuria conectarii am putut sa-mi vad familia, copiii, mi s-a dat acces la initierile, atelierele si cartile pe care le voi aduce in aceasta dimensiune, mi-am reamintit darurile DINTRU INCEPUT si din alte vieti si am simtit in dulcele vals pe spirala integrarii ca fiinta de lumina rodeste. Aceasta baie de sens m-a ajutat sa intru in dialog cu centrul FRECVENTA OM de pe PLANETA OM si sa primesc un ghid numit COEFICIENTUL MULTI, o carte-sfetnic care a functionat timp de 3 ani ca o harta pentru cresterea mea. Ce scriam azi, traiam a doua zi, ce nu intelegeam azi, cartea imi raspundea, intrebarile pe care le aveam capatau raspuns prin intermediul ei. Era un fel de spatiu de conexiune unde toate cautarile mele prindeau SENS.
Multã vreme am negat puterea acestor mesaje insa ele reveneau prin vise, oameni, in timpul acordajelor si dintr-un anumit moment am inteles ca nu mai am voie sa le tin in vitrina personala, e in misiunea mea sa le daruiesc si CELORLALTI activand-le astfel triunghiul Reamintire- Sens-Intregire dar si alte aspecte-bolta ale fiintei de LUMINA.
Gratia sa fie cu voi si Impreuna-Unul!


